Shigofumi - ew!

Lăsându-mi la o parte preconcepţiile despre fetiţe cu bastonaşe sclipicioase, seria Shigofumi am asteptat-o, în prag, cu pâine şi sare şi ochii sclipicioşi. Citisem despre profunzimea totală a episoadelor, despre personaje brodate minuţios, concepte psihologice elaborate, epică extraordinară şi alte chestii pe linia asta. Ok, what s the deal? O tipă cu şepcălău ( Mikawa, Fumika) şi un baston vorbitor (obviously) coboară dintr-un rai-pe-nivele (sună cunoscut? ) şi împart scrisorele “de la morţi” în dreapta şi stânga rudelor, prietenilor şi pisicilor celor defuncţi. Fine, am zis eu, i can deal with that, însă după primul episod, care şi-a pastrat cât de cât coerenţa şi chiar mi-a stârnit o scanteie de entuziasm, restul episoadele s-au împleticit într-o salată de beof anostă. Ca să îi sumarizez eşecul: lumea Shigofumi nu se auto-susţine, nu îi reuşeste faimosul act de suspendare-a-neîncrederii, lucru evident în episodul 2, sau 3, când Fumika apare în faţa unei clase întregi de liceeni ( ţinută ostatecă de un tată isteric) pentru a da o scrisoare unui oarecare. Chestia enervantă este că , deşi tipa asta shinigami poate fi vazută de toată lumea şi aceptată ca postaş al morţii, nimeni nu prea are vreo curiozitate în sensul ăsta, nimeni nu se scandalizează, nimeni din cei X mii de locuitori care, statistic, primesc cu toţii scrisori de la morţi nu vorbesc despre asta public, nici macar nu apare ideea vieţi “de după” ca legendă urbană. Fără stergeri de memorie? Fără inderdicţia de a fi vazută de oameni? Şi atunci, cum de fără articole în ziare, măcar în echivalentul japonez Dracula sau ceva. I mean wtf? Toată structura asta mi se pare de un artificial absolut.

Alte chestii enervante





ep 1, tipa cu caracter volatil care trece gradios de la furie şi nebunie totală la gentileţe şi armonie cosmică. Chiar atât de maniaco-depresivo-schitzofrenico-bipolară să fie? Încerc să nu aplic regulile lumii aievea în anime, de fapt ma străduiesc din răsputeri să merg cu flow-ul unui show, dar după minunatul Ghost Houd cumva am nişte expectanţe mai ridicate din partea unor serii aşa-zise “psihologice”.Am zis că primul episod nu a fost total nesatisfăcător, măcar a avut elementul surprizei, plus porn shots, plus the girl had a cool haircut, a avut şi un ending miştocuţ şi speram să fie o serie ce se menţine în ritmul ăsta de episode rotunde, dar....



Toate personajele care mor, primesc scrisori, şi au legatură cu Fumika roiesc în jurul aceluiaşi liceu. Cel mai vechi truc naratologic posibil ( fenomenul Crima de la Conac/ Hotel/ Azil – your pick ) , când autorul găseşte de cuviinţă să strangă la un loc personajele pentru a le manevra mai bine, evitând astfel posibilele neplăceri cauzate de dezvoltarea unui fir epic original. Ok, clasa de liceeni este laitmotiv în animeuri dar! cum-necum, se mai aplică un fard acolo, se mai dă cu stick corector peste erorile cu miros plasticos, etc ; Este ok când, în general, adunarea a x elevi este condiţia sine-qua-non pentru dezvoltarea ulterioară a acţiunii care originează din insăşi această apropiere şi nu se poate dezvolta altfel ( Bokurano, The Girl Who Leaped thru Time, Honey and Clover (thou college), Zetsubou Sensei, mă rog, urmăriţi voi trendu). În Shigofumi însă se mută cu indiferenţă pionii pe tablă, se construiesc relaţii artificiale şi forţate, mor shaii pe capete, ( câteodată doar aşa...că vor ei) fetiţe fară sâni mânuiesc pistoale art-nouveau, aruncă cu bănci în dreapa şi stânga, dau telegrame de pe lumea ailaltă etc A doua zi totul este chill, pacea este restabilită, doua lesbiene se giugiulesc etc . = piniata peticită.



The annoing father, scriitorul. – Geniu nebun? maniac elitist ? psihopat calculat şi rece cu o minte sclipitoare? Well not really, no. Dacă tipul ăsta de personaj a vrut să instaureze scenaristul , ei bine, a eşuat total. După cateva minute de strâmbături arlechineşti şi ridicole, seriozitatea şi carisma lui Kiri..ceva-am-uitat-numele se disipează subit. Labilitatea sa psihică are o reţetă sterilă : 25% clovn în călduri , 50% cretinism senil, 25% sadomasochism refulat. Ca să nu mai zic de cele trei rânduri de asazisa “literatură”( citate din a sa carte ) reluate obsestiv, de parcă repetiţia unei fraze de un kitch vomitiv o va face în mod miraculos divină. “Lumea de apoi este de o stralucire totala, un alb imaculat acopera totul... ” Bitch Pliiiizzzzzz. Găselniţa cu inspiraţia (fan service based) cu scrisul pe pielea lu fie-sa e ok, adică Hanibal Lector ar fi dus la bun sfârşit treaba asta , însă , deşi Shigofumi se vrea o “dramă”, majoritatea episoadelelor sunt îmbuibate de comic releaf ca o baclava de sirop, thus my ardent desire to puke thru the ears.
Yea, cam pe aici am rămas. Overall nu este o serie pretenţioasă şi poate am fost prea harsh şi totuşi nu are un target de -12 ani, dată fiind inseriţia de imagini kinky n' al that. Are şi puncte bune, cum ar fi...uhm. În rest , ripp-off. Per total îi lipsesc punctele esenţiale de auto-susţinere şi originalitate, mergând pe mijlocul cărăruii bătătorite de alte serii mai răsărite, obţinând astfel un impact precar asupra avidităţii de nou a privitorilor. Prin “privitorilor” i mean me.

squeak!