Shigurui - awesomeness! -

Seria se autoprezintă drept Death Frenzy.
Are la bază o manga scrisă şi ilustrată de Takayuki Yamaguchi, bazată mai departe pe primul capitol din romanul Suruga-jou Gozen Jiai de Norio Nanjo. Adaptarea anime a fost televizată din iulie 19,2007 până pe 12 octombrie, 2007; regizată de Hirotsugu Hamazaki şi produsă de studiourile Madhouse. Are douăsprezece episoade şi se inscrie, zice wikipedia, în genul dramă istorică, gore.

Ei bine, sabotându-mi somnul, sănătatea oculară şi notele şcolare, Shigurui a apărut pe nepusă masă , într-o perioadă de totală apatie animeeană, maltratându-mi şi mai mult “zenul” meu de sesiune, and thank log for it!
Sex si violenţă – oh yeah, sure, dar masterfuly done. Atlaşii pe unerii cărora se sprijină deambulaţia actanţială sunt samuraii Fujiki si Irako, prezentaţi încă din primul episod drept cele două forţe de poli opuşi ce ţin laolaltă lumea prezentată ( fixată pe undeva pe la 1600 japan).

Da, seria este îmbuibată în sânge – maţe împuţite, cranii despicate, membre sâtecate, diverse părţi ale corpului mutilate etc Importanţa femeilor, ca putere activă, este suprimată, fiind reduse la simple objects-of-desire, dar, paradoxal, dorinţa bărbaţilor, suscitată de ele, de a avea în posesiune, devine forţa motrică ce îl animă pe Irako, manifestată încă din incipit, prin decizia de a o avea pe Mie, the doll in the house, unica fiică a maestrului Dojo-ului, Kougan, aka. bătrânel-înegrit-mortăciune-puteregăită, apoi prin nevesta acestuia, Iku, ce îi împărtşeşte repulsia faţă de soţul ei şi îi dă ghes în a îşi duce la bun sfârşit răzbunarea atunci când adulterul este descoperit iar cei doi (irako / iku) mutilaţi şi expulzaţi. Dacă, incipient, Irako apare ca o influenţă nefastă, un fustangiu pregătit a submina pe oricine pentru a ajunge în topul ierarhiei, diacronia serialului ni'l revelvă, expunând adevărata sa natură, drept o entitate profund umană, un spirit tulburat ce năzuieşte libertatea şi starea de bine, vădind o structură interioară complexă. Pentru asta autorul a construit un trecut plauzibil - traiul în prenurie împreună cu mama sa (o femeie de agrement în cazul acesta ) ce l-a purtat în pântec zece luni, şi căreia i-a rămas îndatorat, frezănd o leacă şi un oedip. Prezentificarea visului/dorinţă a lui Irako a fost de un tragism desăvârşit: el, moştenitor al dojoului, cu nevastică, plin de bani şi respectat de plebe, mama sa alături în lacrimi. Ok..poate a fost şi puţin cheezy :))












Fujiki, deşi, probabil, un personaj cu care este mai uşor de empatizat, apare ca un individ-tip, standardizat, a cărui gândire se modulează în jurul dorinţelor şi ordinelor date de Kougan. Fujiki întruchipează loialitatea. Perpetua sa antrenare musculară şi imbunătăţire a tehnicilor de luptă fiind puse la picioarele Tigrului ( simbol anexat celor mai buni luptători, Kougan fiind numit “tigru intre tigrii”. Irako are ca simbol dragonul )
Într-un contex modern, unde individualismul şi autosuficienţa sunt proslăvite, trăsături de caracter cu acest grad de unidirecţionalitate ar părea stupide şi demne de dispreţ însă aici, datorită faptului că seria a reusit clădirea unei lumi integrale şi indubitabile, această dăruire fără rest are în ea ceva înălţător şi înduioşător, depăşind condiţia de servilism prostesc ( în special în ultimul episod unde adevărata masură a acestui legămant este simţită – ştiţi voi la ce mă refer, dacă nu, ar fi păcat să aflaţi un spoiler de proporţii ).
Shigurui este superb datorită faptului că este brodat cu atentie. Toate personajele au un ceva al lor. Detaliile nu sunt neglijate ( buzele purpurii a lui Irako, anorexia lui Miu, condiţiile generale de viaţă, picioare inroşite de frig, subploturi interesante etc. ) Luptele sunt şi ele mişto făcute, fără o droaie de lovituri pline de scântei de fier pe fier cum apar peste tot ( intersecţiile de genul ăsta erau evitate în realitate datorită faptului că metalul se ciobeste uşor ) iar capacitatea luptătorilor nu este cu mult deasupra limitelor umane. În loc de un atac cu “chi”sau rasengan sau mai stiu eu ce , o tehnică deosebită şi greu de atins este considerată, de ex., mânuirea mânerului sabiei cu doar două degete, permiţând o extensie a razei de acţiune a lamei etc.
Grafica este supermistoacă, în stil duotone cu gradienţi creepy. Transparenţele adăugate pielii umane pentru a arăta muşchii încordaţi în momentele de maximă intensitate au dat bine.
Se spune despre serie că nu este amuzantă şi “se mişcă greu”; Fericit atunci că eu nu consider umorul condiţie absolută pentru succesul unei lucrări artistice şi, până la urmă, o lectură bună se rumegă pe îndelete nu? Soundtrackul este compact (spre minimal) - tobe fubuki şi drone pt. climaxuri, cântecele de copii pe alocuri, dubing super ok ...poate..prea ok câteodată...mai ales când curg maţe şi creieri..he...h.

Shigurui este una din seriile ce însumează motivaţia dezinvolturii cu care îmi port eticheta de otaku.
Nu exită eroi, umilinţa este, gradual, impusă tuturorş; eşecul şi succesul se împletesc armonios; nu există nimic gratuit în sexul, violenţa şi macabrul ce prezidă asupra seriei. Cu o structură epică solidă, personaje complexe, şi o morală dincolo de bine şi de rau, Sigurui se împune ca un must-see, must-love, must-rewatch.

-----------------10 STELE---------------
sqik!

click to enlarge ->