Răscolind nişte forumuri româneşti am rămas oarecum iritată de puerilul cu care este trată mişcarea artistică anime, folosită exclusiv ca proces escapist. Rejectez această abordare patologică. Când, elev de liceu fiind, recunşti ca îţi petreci 80% din timpul liber benoclându te la anime ai o problemă. Şi cum naiba poate cineva să zică "nu există anime proaste" ??!?! Ori pentru a declara c absolut fiecare anime are ceva de dăruit trebuie, îmi pare, ori să ai un deficit intelectual ori să fi atins un ubernivel de cogniţie superioară, la care poţi accesa coduri culturale invisibile pentru privitorul de rând, nivelul de semiotică infinită Umberto Ecoeana. Doar că, mă îndoiesc că Ştefanel este dotat cu această viziune engroasantă, pluridimensională, hiperlucidă a realităţii intertextuale-totalizatoare.
Also, simt o greaţă cosmică revarsată din chestionarele primitive de pe forumuri de tip: ce personaj ai vrea să fii? cine se identifică cu sasuke, cine e cea mai frumoasă vrajitoresă din liceu, ce printesă are cel mai benga outfit etc. .Sunt comice până la un punct, tragice când observi că başinile astea sunt tot ceea ce le ocupă minţile copiilor ăstora. Cum să devenim, presently, "reality designeri" şi "chaos engeneers" competenţi când Elfen Lied este mai aperciat ca Flcl sau un Makoto Shinkai, pe criteriul : ce îmi satisface mai bine visele ude. De ce este aşa important să ne identificăm cu personaje flamboaiante în loc să ne identificăm cu mintea care le-a creat? Consum urat, pasiv.
Realizez că descrierea de mai sus nu implică majoritatea fanilor anime (HOPEFULLY!)
Sper doar ca în romania să se dezvolte comunităţi în care anime-ul nu este doar un passtime, ci ocazie unică pentru largirea repertoriului nostru semiotic. Analizată din perspectiva unei mentalităţi contemporan-culturale, anime nu mai este un hibrid malefic ce formează deficienţe sociale, ci, din contră, o paradigmă postmodernă constructivă, ce vine în ajutor, împreuna cu cititul, cinematografia, muzica etc. la îmbogaţirea referenţilor didactici din universul individual, la prelucrarea informaţiei anime prin prisma unei enciclopedii personale şi a unei culturi enrichissante în cultura audio-vizuală contemporană etc.
En fin, sunt puţin pissed pentru că atatea atocităţi sunt ingurgitate neselectiv. Normal că e bashed şi neînteleasă nişa asta culturală dacă toţi alienaţii se dau critici exersaţi iar performanţa lor ca otaci se masoară în ore de zombificare. LEARN HOW TO DROP A SERIES NOW AND THEN!
*drege vocea. Anyhu, ataşez şi un exemplu de analiză academică dintr-o perspectivă relativ bizară.
Eseul de faţă reprezintă redirectionarea anime în mediul academic, şi deci o perspectivă fresh, cu siguranţă mai interesantă decat milioanele de post-uri rudimentare cu subiecte sărace.
Naruto ne pare, la suprafaţă, un anime shounen prin excelenţă, uşor de digerat, catchy şi simplist în manifestarile episodice, folosind clichee şi tertipuri binecunoscute pentru a ţine viewerul legat de scaun, însă, printr-o inserare în structura adâncă a show-ului, aşa cum procedează eseul de faţă, ne este permisă o consumare mult mai bine gândită a actului creativ narutorian.
Also, simt o greaţă cosmică revarsată din chestionarele primitive de pe forumuri de tip: ce personaj ai vrea să fii? cine se identifică cu sasuke, cine e cea mai frumoasă vrajitoresă din liceu, ce printesă are cel mai benga outfit etc. .Sunt comice până la un punct, tragice când observi că başinile astea sunt tot ceea ce le ocupă minţile copiilor ăstora. Cum să devenim, presently, "reality designeri" şi "chaos engeneers" competenţi când Elfen Lied este mai aperciat ca Flcl sau un Makoto Shinkai, pe criteriul : ce îmi satisface mai bine visele ude. De ce este aşa important să ne identificăm cu personaje flamboaiante în loc să ne identificăm cu mintea care le-a creat? Consum urat, pasiv.
Realizez că descrierea de mai sus nu implică majoritatea fanilor anime (HOPEFULLY!)
Sper doar ca în romania să se dezvolte comunităţi în care anime-ul nu este doar un passtime, ci ocazie unică pentru largirea repertoriului nostru semiotic. Analizată din perspectiva unei mentalităţi contemporan-culturale, anime nu mai este un hibrid malefic ce formează deficienţe sociale, ci, din contră, o paradigmă postmodernă constructivă, ce vine în ajutor, împreuna cu cititul, cinematografia, muzica etc. la îmbogaţirea referenţilor didactici din universul individual, la prelucrarea informaţiei anime prin prisma unei enciclopedii personale şi a unei culturi enrichissante în cultura audio-vizuală contemporană etc.
En fin, sunt puţin pissed pentru că atatea atocităţi sunt ingurgitate neselectiv. Normal că e bashed şi neînteleasă nişa asta culturală dacă toţi alienaţii se dau critici exersaţi iar performanţa lor ca otaci se masoară în ore de zombificare. LEARN HOW TO DROP A SERIES NOW AND THEN!
*drege vocea. Anyhu, ataşez şi un exemplu de analiză academică dintr-o perspectivă relativ bizară.
Eseul de faţă reprezintă redirectionarea anime în mediul academic, şi deci o perspectivă fresh, cu siguranţă mai interesantă decat milioanele de post-uri rudimentare cu subiecte sărace.
Naruto ne pare, la suprafaţă, un anime shounen prin excelenţă, uşor de digerat, catchy şi simplist în manifestarile episodice, folosind clichee şi tertipuri binecunoscute pentru a ţine viewerul legat de scaun, însă, printr-o inserare în structura adâncă a show-ului, aşa cum procedează eseul de faţă, ne este permisă o consumare mult mai bine gândită a actului creativ narutorian.
partea intai a eseului
http://comunitate.otaku.ro/kickapps/_Naruto-si-Roland/blog/45662/24930.html
partea secunda
http://comunitate.otaku.ro/kickapps/_naruto-si-roland-partea-secunda/blog/45664/24930.html?b=
De acord! :o
RăspundețiȘtergereYou go girl!