Fūjin Monogatari

Yea so .. Fūjin Monogatari akaWindy Tales

Director Junji Nishimura Studio Production I.G

Poveste clădită în jurul unei şcoli de gimnaziu şi a câtorva elevi înconjuraţi şi fascinaţi de elementul „vânt”(self-implied şi în titlu).
Synopsis – Nao, o tânără elevă pasionată de fotografie digitală, urcă într-o bună zi pe acoperişul şcolii unde este martoră unor dubioşenii (ce implică pisici zburătoare) şi descoperă, în urma unei întâmplări, că unul din profesorii săi poate să controleze vântul, precum mulţi alţi oameni împrăştiaţi prin Japonia. Aceşti indivizi provin mai toţi dintr-un sătuc idilic iar în fiecare an se reunesc în locul de baştină pentru un festival special. Împreună cu doi prieteni Nao purcede spre acest lacaş în speranţa de a învăţa mai multe despre manipularea vântului din, ceeea ce pare a fi, pură curiozitate.

Buuun. Trec acum in registrul preferat şi încep cu lucrurile interesante:

Character design – frumos - mişcări fluide, obrăjori cu gropiţe, picioruşe durdulii ,linii îndrăzneţe. Chiar dacă digitale, urmele de peniţă, cariocă, creioane colorate, guaşă nu sunt mascate, totul luând o curbă spre abstract.(cerul, curenţii de aer etc).
Datorită faptului că în primele două episoade traseul epic nu este foarte îndrăzneţ, iar cronologia este lineară, Fūjin Monogatari are o claritate stranie, de parcă figurile şi imaginile sunt decupate dintr-o carte de colorat ,sau mai degrabă carte de poveşti ilustrată, care te trage înăuntru vrând nevrând. Story-ul primelor două episoade este interesant chiar dacă acţiunea se tărăgănează puţin, pentru că intrăm înt-o lume cu alte reguli, calmă, dar şi tumultoasă după cum bate vântul.

Episodul doi (ce include un storm creat de cei adunaţi la festival, la care Noe asistă deşi a fost avertizată să nu părăsească casa unde era găzduită) reuşeşte să creeze o tensiune mişto care te pune în gardă cu privire la aparenta inocenţă a seriei şi te încârligă în text promitându-ţi diverse bucurii estetice.

But alas, ceva went amiss, iar episodul trei se rupe complet de cursivitatea primelor două, te aruncă în strada înzăpezită şi iţi rânjeşte din pragul uşii cu o mimică de filler. Se preocupă îndeosebi de competenţele artistice ale lui Nao, episodul fiind complet dedicat descrierii încercărilor ei şi prietenei sale de a fotografia o altă colegă, campioană la alergarea de rezistenţă, în timpul antrenamentelor. Evident reuşesc într-un final şi căştigă chair un premiu- toată lumea e happy. Excep me, of course, pentru că tipul asta structură rotundă merge bine pentru Mushishi şi Pokemon de exemplu dar nu este la fel de bine aplicabilă aici - când suntem îndemnaţi să ridicăm anticipări de storyline pentru ca apoi să fim lăsaţi baltă. Dorinţa mea fierbinte pentru seria asta este să dezvolte o coloană vertebrală , să nu mai umble cu jumătăţi de măsură. Nu zic, este încă enjoyable şi drăgălaşă dar dacă toată seria preia ritmul ăsta de "one episode story" god help me căci nu mai am stamina tinereţii când puteam să mă uit la ceva doar pentru eye candy. Pe de altă parte, mai am de văzut 10 episoade, e timp de ispăşire.

Personajele...îmi plac. Sunt în ton cu ambientul, calde şi amicale, fără trăsături de caracter prea incisive, însă şi fără a fi pleznite cu o personalitate cu terminaţie în __ key.Wind are cu siguranţă un aer aparte şi un sound design bine pus la punct care ajută mult scenele mai puţin animate.

Senin, simplu, sincer, smart.

INCOMPLETE REVIEW

Primul dvd (3 eps + extras)a aparut pe www.asiandvdclub.org

Motivul pentru care, după o absenţă enormă, scriu despre ceva , este tocmai pentru că Fūjin Monogatari este un anime uşor de digerat, spre deosebire de Genius Party, Deep Imagination, Ponyo by the Sea, din care extragi sensuri şi forme până la extaz, greaţă şi leşin. Despre ele aş vrea să vorbesc cu adevărat însă sunt monştrii cu prea multe capete şi nu ştiu de la care să încep examinarea. Câteodată găsesc anime-uri atât de bune încât pare un sacrilegiu să rostesc ceva despre ele oricât de multă „distanţă” aş lua.

O să dau cu dalta în intangibil altădată.