Nodame Cantabile Paris Chapter - un alt anime genial via Ken'ichi Kasai care a regizat şi Honey and Clover, după un manga de Tomoko Ninomiya; o epopee îndrăzneaţă croită în jurul relaţiei dintre doi oameni înfaşuraţi în muzică clasică instrumentală.
Capitolul Paris (2008) dezămageşte puţin prin stilul de desen cam primitiv dar are acealşi overall feeling ca prima serie. Nodame (tipa) este la fel de vivace şi spontantă ca întodeauna iar Chiaki la fel de serios şi nehotărât. Adevărul fie spus, mă aşteptam la o dragoste de zile mari pentru că, na, capitolul „Paris” ar trebui, potrivit discursului narativ, să ne înfăţişeze fructificarea promisiunilor şi confesiunilor lovey-dovey din prima serie însă s-a optat pentru menţinerea aceleiaşi neclarităţi de raport, susţinută de ambivalenţa lui Chiaki vis a vis de relaţia lor. Deşi geniul primei serii este pierdut ( poate şi datorită acomodarii tematice) Nodame Cantabile Paris Chapter este de văzut, fie doar pentru a urmări punerea în scena a personajului Nodame cu toate trasăturile ei specifice – drăgălaşenie, naivitate, fantezism. Este adorabilă într-un mod autentic, departe de patetismul a ceea ce desemnează „kawaii” astazi. Seria este ok pentru orice vârstă. Eu am urmărit-o cu un sentiment de comfort, de familiaritate, nu că aceasta ar fi starea inerentă unui anime bun, din contră chiar, însă Nodame C, urmarită intermitent cu producţii gut-slashing-goory mi-a echilibrat corect selecţiile, sunt puţin mai zen acum – arigato.
Capitolul Paris (2008) dezămageşte puţin prin stilul de desen cam primitiv dar are acealşi overall feeling ca prima serie. Nodame (tipa) este la fel de vivace şi spontantă ca întodeauna iar Chiaki la fel de serios şi nehotărât. Adevărul fie spus, mă aşteptam la o dragoste de zile mari pentru că, na, capitolul „Paris” ar trebui, potrivit discursului narativ, să ne înfăţişeze fructificarea promisiunilor şi confesiunilor lovey-dovey din prima serie însă s-a optat pentru menţinerea aceleiaşi neclarităţi de raport, susţinută de ambivalenţa lui Chiaki vis a vis de relaţia lor. Deşi geniul primei serii este pierdut ( poate şi datorită acomodarii tematice) Nodame Cantabile Paris Chapter este de văzut, fie doar pentru a urmări punerea în scena a personajului Nodame cu toate trasăturile ei specifice – drăgălaşenie, naivitate, fantezism. Este adorabilă într-un mod autentic, departe de patetismul a ceea ce desemnează „kawaii” astazi. Seria este ok pentru orice vârstă. Eu am urmărit-o cu un sentiment de comfort, de familiaritate, nu că aceasta ar fi starea inerentă unui anime bun, din contră chiar, însă Nodame C, urmarită intermitent cu producţii gut-slashing-goory mi-a echilibrat corect selecţiile, sunt puţin mai zen acum – arigato.
Skip Beat! - ridicol de fun&funny.
Plot – pentru a se razbuna pe fostul prieten ( un idol media), ce i-a dat papucii, o shave decide să intre în industria entertainmentului şi să devină ea însăşi o divă. Urmează apoi seria de peripeţii obligatorii căci, precum Făt Frumos, eroina trece printr-o serie de probe ce îi confirmă calităţile înascute conferindu-i totodată unele noi.
Mă rog, asta nu interesează prea mult. Trebuie precizat doar că Skip Beat nu face parte din categoria animeurilor spasmotico-stupide. Deşi pare. Este total amuzat; o altă supriză plăcută a sezonului. Derularea narativă în sine nu pare să intereseze decât ca suport pentru emergenţa unui comic de situaţie exagerat şi potenţat grafic, fără să cadă în penibil. Departe de a fi una din producţiile importante din ultima vreme, Skip Beat! este totuşi memorabil, ideal pentru vizionări colective. Am ţinut să îl menţionez.
Mă rog, asta nu interesează prea mult. Trebuie precizat doar că Skip Beat nu face parte din categoria animeurilor spasmotico-stupide. Deşi pare. Este total amuzat; o altă supriză plăcută a sezonului. Derularea narativă în sine nu pare să intereseze decât ca suport pentru emergenţa unui comic de situaţie exagerat şi potenţat grafic, fără să cadă în penibil. Departe de a fi una din producţiile importante din ultima vreme, Skip Beat! este totuşi memorabil, ideal pentru vizionări colective. Am ţinut să îl menţionez.
Ef, a tale of melodies
http://en.wikipedia.org/wiki/Ef_-_a_tale_of_memories
Backround aside, Ef, nu face parte din crema sezonului. Are întradevăr o structură curajoasă cu regie interesantă pe alocuri şi o editare aparte însă nu te poţi dezlipi de faptul că seria este precursoarea unui shojo game. Nu pare sa aibă o direcţie incisivă dar nici nu sucubă în totalitate convenţiilor de gen. Este una din seriile cele mai bizare însă, daca ţi-ai impus o limită de timp pentru vizionat anime, atunci poţi să îi dai „skip” fară afterthoughts. Pănă la urmă pare a fi un fel de moe mai bine gândit, mai visceral, mai impredictibil, dar tot un moe. Recunosc că m-a ţinut captivă o seară întreagă, însă am regretat ulterior timpul pierdut. Acest mic guilty pleasure de 12 episoade îţi poate prinde atenţia uşor însă nu reuşeşte să îţi stăpânească imaginaţia, este mai degrabă un drog uşor cu efect tranchilizant, un fel de ceai de tei. Entertaining...dar cam atat. Best points – cuttingul scenelor „de intensitate” şi worst points, din perspectiva-mi total subiectivă, character designul personajelor feminine, uber-uzat si cheezy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu