Casshern Sinsキャシャーン
"is a remake of the classic anime series Neo-Human Casshern, produced by Tatsunoko Productions and animated by Madhouse,which premiered in Japan on October 1, 2008.
Saint Seiya director Yamauchi, Mushi-Shi designer,Umakoshi, Claymore writer Kobayashi" wikipedia
“Eşti un puţache, stai înfofolit în pătură cu temperatura de 39. Afară urlă o furtună de zăpadă iar înăuntru maică-ta usucă pâine pe sobă de aluminiu. Ai înghiţit câteva antibiotice cu ceai de tei; gustul amar vine din gât, inserat acolo cu ajutorul unui creion cu vârful înfăşurat în vată îmbibată în albastru de metil. Tuşeşti, îţi curg brobonele de sudoare, îţi mişti încet picioarele prinse în feşe cu oţet. Eşti la limita colapsului, îţi vine să vomiţi, dar te simţi bine delirând aşa. La televizor este un anime...”
Cam asta este sinopsisul sentimentului pe care l-am avut viziondând primul episod din Casshern Sins. Cald deja-vu, uşor dureroasă reîntânlire. Seria îmi pare că păstrează latent acea putere abnormă care te scoate violent din “viaţa” şi te aruncă în supra-. Dacă aş fi văzut cu adevarat c.s când eram mai fragedă garantat mi-ar fi hăituit toată adolescenţa. Poate că “pe vremuri” am văzut bucăţi din seria veche, ergo sentimentul de familiaritate, sau poate conţinutul uşor nihilist îmi aminteşte tematic de akira, sau poate încadrarile narative trimit la Mushishi, sau Kino no Tabi, saaau poate că estetica poartă o reminiscenţă a frizurilor old school, gen Lupin, Candy etc. Mainuţele grăsune ale lui Ringo certamente sunt linkate involuntar în mintea mea cu primele anime ever (si mai nou, cu kaiba ) Iar nasul personajelor e so very Lady Oscar. Acestea sunt specificatii inutile, ştiu, seria are stilul ei curat, uşoor poofy, personal. Şi mult, mult eye candy.
Casshern a ucis-o pe Luna, fiinţă eterică, considerată nemuritoare, acesta este păcatul său, însă protagonistul antemenţionat îşi pierde amintirea acestui eveniment şi este târât prin felurite situaţii, trecând gradual de la perplexitate totală, la o înţelegere din ce în ce mai adâncă a propriei sale naturi şi a forţei distructive ce sălaşluieşte în el asemeni unui daimon. Odată cu moartea Lunei planeta îşi începe ruinarea (“horobi”). O plagă misterioasă roade metalele din care sunt construiţi roboţii, inhabitanţii preponderenţi ai planetei, furându-le astfel veşnicia. Un zvon apare precum că, măncând carnea lui Casshern, îşi vor redobândi nemurirea şi aşa mai departe.
Personal, ador seria asta pentru flowul neobişnuit cu care este lucrată moartea, ca entitate textuală dominantă, inovativ drămuită şi pusă în scenă.
Totul pare că se mistuie şi renaşte sub puterea a două mari forţe – frica disipării/tanjeala eternităţii şi denegarea nemuririi. Singurul, însă , pentru care imortalitatea este o povară pare a fi Casshern deoarece este asociată cu “păcatul”, care, la un nivel poate fi uciderea Lunei-ruinarea planetei, dar la altul poate fi considerat însăşi neputinţa de a pieri. Netrecerea în nefiinţă este elementul imperdonabil de fapt. Perfecţiunea sa fizică este ofensatoare pentru cei rămaşi, nevoiţi să îşi privescă membrele mistuindu-se nisipos în adierea vântului.
Episodul doi îmi pare că esenţializează cel mai mult substanţa seriei. Ni se înfatisează un grup de roboţi ( majoritatea cu înfătiţare umanoidă) ce afirmă că au aceptat moartea, retrăgându-se astfel într-un mic spaţiu al lor. O tipă pretinde chiar că, datorită conştientizării propriei lor finitudini, ei, roboţii, au dobândit umanitatea. Au învaţat să iubească şi să înţeleagă afecte tipic umane ce le-au lărgit în fapt percepţia asupra lumii etc. Un concept frumos nu? În timp aflăm însă că aceste noi trăiri sunt mai degrabă exaltări maniaco-depresive decât sentimente durabile. Aflând de posibilitatea reobţnerii vieţii eterne prin mâncarea cărnii lui Cash., solidariatea lor se disipează brusc. Instinctul primordial de supravieţuire se înfige chiar şi în cei mai drăguţi şi naivi roboţi, ce uită de decizia lor senină şi dau gheş unor pulsiuni mult mai adânci.
Asta e partea mişto Aceptarea morţii este iluzorie. Descompunerea este singura realitate rămasă. Puterea story-ului Casshern vine si din vividness-ul de prezentificare a unor personaje secundare complexe, “bune”, irepetabile şi concrete ce, în pofida disperării cu care se agăţă de existenţă, sunt pe rând şterse, uitate. În această lume cuprinsă de panică se prelindă bezmetic eroul nostru, dorindu-şi moartea dar, paradoxal, condus spre viaţă de o forţă mai mare decât el. Instinctele supravieţuiesc mai mult decat ideile şi deciziile lucide.
Episoadele ce urmează prelevă şi elaborează câte o părticică din aceast meta-text.
Angst-ul insuportabil impune măsuri radicale. Astfel întânlim, la tipa asta cu păr roz, ideea uitării de sine prin eforturi fizice susţinute ( lupte, par example). Apoi în ep. cinci neliniştea este canalizată romantic prin nostalgia lumii pierdute, melancolia reamintirii integrităţii şi a frumuseţii iniţiale, naşterea unui crâmpei de speranţă în haos, zâmbetul dement ce apare în faţa nimicului.
(to be continued)
Ah şi încă o chestie intereantă. Dialogurile sunt coerente şi lipsite de tracasantele interjecţii tipice manierismelor graiului nipon ( din anime) – ah' ih' oh' nani' so naaa' moo' iada etc.
De grafică în sine nu precizez decât ca este splendidă, imaginile se autodefinesc.BEST OF THE SEASON!
"is a remake of the classic anime series Neo-Human Casshern, produced by Tatsunoko Productions and animated by Madhouse,which premiered in Japan on October 1, 2008.
Saint Seiya director Yamauchi, Mushi-Shi designer,Umakoshi, Claymore writer Kobayashi" wikipedia
“Eşti un puţache, stai înfofolit în pătură cu temperatura de 39. Afară urlă o furtună de zăpadă iar înăuntru maică-ta usucă pâine pe sobă de aluminiu. Ai înghiţit câteva antibiotice cu ceai de tei; gustul amar vine din gât, inserat acolo cu ajutorul unui creion cu vârful înfăşurat în vată îmbibată în albastru de metil. Tuşeşti, îţi curg brobonele de sudoare, îţi mişti încet picioarele prinse în feşe cu oţet. Eşti la limita colapsului, îţi vine să vomiţi, dar te simţi bine delirând aşa. La televizor este un anime...”
Cam asta este sinopsisul sentimentului pe care l-am avut viziondând primul episod din Casshern Sins. Cald deja-vu, uşor dureroasă reîntânlire. Seria îmi pare că păstrează latent acea putere abnormă care te scoate violent din “viaţa” şi te aruncă în supra-. Dacă aş fi văzut cu adevarat c.s când eram mai fragedă garantat mi-ar fi hăituit toată adolescenţa. Poate că “pe vremuri” am văzut bucăţi din seria veche, ergo sentimentul de familiaritate, sau poate conţinutul uşor nihilist îmi aminteşte tematic de akira, sau poate încadrarile narative trimit la Mushishi, sau Kino no Tabi, saaau poate că estetica poartă o reminiscenţă a frizurilor old school, gen Lupin, Candy etc. Mainuţele grăsune ale lui Ringo certamente sunt linkate involuntar în mintea mea cu primele anime ever (si mai nou, cu kaiba ) Iar nasul personajelor e so very Lady Oscar. Acestea sunt specificatii inutile, ştiu, seria are stilul ei curat, uşoor poofy, personal. Şi mult, mult eye candy.
Casshern a ucis-o pe Luna, fiinţă eterică, considerată nemuritoare, acesta este păcatul său, însă protagonistul antemenţionat îşi pierde amintirea acestui eveniment şi este târât prin felurite situaţii, trecând gradual de la perplexitate totală, la o înţelegere din ce în ce mai adâncă a propriei sale naturi şi a forţei distructive ce sălaşluieşte în el asemeni unui daimon. Odată cu moartea Lunei planeta îşi începe ruinarea (“horobi”). O plagă misterioasă roade metalele din care sunt construiţi roboţii, inhabitanţii preponderenţi ai planetei, furându-le astfel veşnicia. Un zvon apare precum că, măncând carnea lui Casshern, îşi vor redobândi nemurirea şi aşa mai departe.
Personal, ador seria asta pentru flowul neobişnuit cu care este lucrată moartea, ca entitate textuală dominantă, inovativ drămuită şi pusă în scenă.Totul pare că se mistuie şi renaşte sub puterea a două mari forţe – frica disipării/tanjeala eternităţii şi denegarea nemuririi. Singurul, însă , pentru care imortalitatea este o povară pare a fi Casshern deoarece este asociată cu “păcatul”, care, la un nivel poate fi uciderea Lunei-ruinarea planetei, dar la altul poate fi considerat însăşi neputinţa de a pieri. Netrecerea în nefiinţă este elementul imperdonabil de fapt. Perfecţiunea sa fizică este ofensatoare pentru cei rămaşi, nevoiţi să îşi privescă membrele mistuindu-se nisipos în adierea vântului.
Episodul doi îmi pare că esenţializează cel mai mult substanţa seriei. Ni se înfatisează un grup de roboţi ( majoritatea cu înfătiţare umanoidă) ce afirmă că au aceptat moartea, retrăgându-se astfel într-un mic spaţiu al lor. O tipă pretinde chiar că, datorită conştientizării propriei lor finitudini, ei, roboţii, au dobândit umanitatea. Au învaţat să iubească şi să înţeleagă afecte tipic umane ce le-au lărgit în fapt percepţia asupra lumii etc. Un concept frumos nu? În timp aflăm însă că aceste noi trăiri sunt mai degrabă exaltări maniaco-depresive decât sentimente durabile. Aflând de posibilitatea reobţnerii vieţii eterne prin mâncarea cărnii lui Cash., solidariatea lor se disipează brusc. Instinctul primordial de supravieţuire se înfige chiar şi în cei mai drăguţi şi naivi roboţi, ce uită de decizia lor senină şi dau gheş unor pulsiuni mult mai adânci.
Asta e partea mişto Aceptarea morţii este iluzorie. Descompunerea este singura realitate rămasă. Puterea story-ului Casshern vine si din vividness-ul de prezentificare a unor personaje secundare complexe, “bune”, irepetabile şi concrete ce, în pofida disperării cu care se agăţă de existenţă, sunt pe rând şterse, uitate. În această lume cuprinsă de panică se prelindă bezmetic eroul nostru, dorindu-şi moartea dar, paradoxal, condus spre viaţă de o forţă mai mare decât el. Instinctele supravieţuiesc mai mult decat ideile şi deciziile lucide.
Episoadele ce urmează prelevă şi elaborează câte o părticică din aceast meta-text.
Angst-ul insuportabil impune măsuri radicale. Astfel întânlim, la tipa asta cu păr roz, ideea uitării de sine prin eforturi fizice susţinute ( lupte, par example). Apoi în ep. cinci neliniştea este canalizată romantic prin nostalgia lumii pierdute, melancolia reamintirii integrităţii şi a frumuseţii iniţiale, naşterea unui crâmpei de speranţă în haos, zâmbetul dement ce apare în faţa nimicului.
(to be continued)
Ah şi încă o chestie intereantă. Dialogurile sunt coerente şi lipsite de tracasantele interjecţii tipice manierismelor graiului nipon ( din anime) – ah' ih' oh' nani' so naaa' moo' iada etc.
De grafică în sine nu precizez decât ca este splendidă, imaginile se autodefinesc.BEST OF THE SEASON!
Dorim ca-n aceasta noua ceainarie sa descoperiti “ Taramul de basm si de poveste /Din lumi indepartate sub cerul impietrit”, sa savurati in tihna si plini de bucurie o canuta de “chai”, sau un suc natural care este preparat ‘al instante’, o ceasca de ‘coffea arabica’ proaspat rasnita.
RăspundețiȘtergere“ Din lutul negru si din bucati de stele,/Crea-va mana voastra-n roata invartita /Un ceainic, o cescuta o dulce mangaiere,Iar florile de ghiata privind la toate cele “; Veti afla ,alaturi si impreuna cu noi, tainele olaritului, incet, cu rabdare secretele se vor deschide la roata olarului, vom modela piese de sah, figurine sau vom da frau liber imaginatiei.
Majoritatea mobilierului este “ hand-made”, de asemenea dorim ca linguritele si alte accesorii sa fie facute din lemn “ Spalat in Soare si-n aspre suferinte” .De asemenea, avem si alte proiecte “ hand-made” vino sa le cunosti, sa participi si astfel, impreuna, vom deveni mici artizani.
Speram cat de curand teatrul veni-va-n inimile noastre, iar proiectiile de film, daca nu in fiecare seara , de doua ori pe saptamana minim garantat .
Vom asculta impreuna, la soba arzatoare, fantastice povesti, iar muzica linistita ne va purta spre “ Lumi necunoscute de zane doar stiute /Spre tarmuri sfartecate din Marele Abis “ .